Anchetatorii ruşi verifică mai mulţi suspecţi în cazul omorului lui Boris Nemţov
Anchetatorii care lucrează la cazul asasinării opozantului rus Boris Nemţov verifică mai mulţi suspecţi, a anunţat directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, citat de Russia Today în pagina electronică.

Potrivit Comitetului rus de anchetă, asasinarea politicianului ar putea fi o încercare de destabilizare a situaţiei politice din Rusia.
Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca asasinatul să aibă legătură cu ameninţările primite de Nemţov pentru poziţia adoptată faţă de atacul terorist de la redacţia revistei franceze Charlie Hebdo, sau cu conflictul din Ucraina. Afacerile politicianului sau un atac legat de viaţa sa privată sunt de asemenea luate în considerare.
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că autorităţile vor face totul pentru a-i pedepsi pe cei responsabili de organizarea crimei.
Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, consideră că Boris Nemțov, unul dintre cei mai virulenți critici ai regimului președintelui Vladimir Putin, în special pentru campania împotriva Ucrainei, a fost ucis de serviciile secrete ruse sau de o organizație proguvernamentală, la ordinul conducerii politice a țării, inclusiv al șefului statului rus.
Funeraliile opozantului rus Boris Nemțov, asasinat vineri seara cu focuri de armă în apropierea Kremlinului, a avut loc, la Moscova, în prezența unor diplomați și responsabili europeni. Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la funeraliile lui Boris Nemțov, delegându-l să ia parte în locul său pe reprezentantul președinției în Dumă, Garry Minh.
Boris Nemțov, un aprig opozant al președintelui Vladimir Putin, a fost asasinat vineri noaptea cu focuri de armă în apropierea Kremlinului, după ce cu câteva ore înainte lansase la o emisiune radiofonică un apel populației să participe la un marș împotriva liderului de la Kremlin și a implicării Rusiei în conflictul armat din Ucraina.


