America: canicula ucide zeci de oameni
Cel puţin 42 de persoane au murit din cauza caniculei care a afectat zeci de state americane, din zona central-vestică şi până pe Coasta de Est, unde solul este afectat puternic de secetă, iar şinele de cale ferată s-au îndoit din cauza căldurii, relatează BBC News Online.

Presa americană scrie că cei mai mulţi dintre morţi sunt bătrâni care au rămas blocaţi în case, fără aer condiţionat, din cauza peneleor de electricitate.
La Chicago au fost înregistrate zece decese din cauza căldurii, iar alte zece persoane au murit în statele Virginia şi Maryland (est). De asemenea, în statele Wisconsin, Ohio şi Pennsylvania au murit câte trei persoane, iar în Tennessee două. O fetiţă în vârstă de patru luni a murit după ce a fost uitată într-o maşină pentru "o lungă perioadă de timp", în faţa locuinţei din Greenfield (Indiana).


