Ссылка скопирована
Alegeri prezidenţiale în Mexic, rezultate preliminare
Candidatul Partidului Revoluţionar Instituţional (PRI) din Mexic, Enrique Pena Nieto, a ieșit câștigător, potrivit rezultatelor la exit-poll, la scrutinul prezidențial de duminică

La ora locală 23.45 (luni, 07.45 ora României) Nieto avea 42% din intenţiile de vot, faţă de 31% cât avea candidatul stângii, Andres Manuel Lopez Obrador.
Potrivit BBC, dacă victoria lui Nieto se confirmă, PRI va revenit la putere după o pauză de 12 ani. Anterior alegerilor din 2000, când a pierdut în fața Partidului Acţiunii Naţionale (PAN, conservator), PRI condusese țara timp de 71 de ani.
Potrivit altor sondaje efectuate la ieşirea de la urne, PRI ar fi câştigat patru dintre cele şase posturi de guvernator puse în joc.


