theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
12 Ноября 2014, 09:54
676
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Alegeri în România

Ministrul de Externe din România, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că a cerut Biroului Electoral Central un temei legal pentru înfiinţarea a noi secţii de vot în diaspora.

Ministrul de Externe din România, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că a cerut Biroului Electoral Central un temei legal pentru înfiinţarea a noi secţii de vot în diaspora.
Ministrul de Externe din România, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, că a cerut Biroului Electoral Central un temei legal pentru înfiinţarea a noi secţii de vot în diaspora.

Totodată, noul ministru a menţionat că a cerut şi permisiunea de a schimba adresa unor secţii, apreciind că o bună organizare ar putea duce la un număr de 350.000 de votanţi în turul II. 
Noul ministru a spus că a mai propus BEC adoptarea unor măsuri relativ simple, care au însă ca obiectiv să faciliteze foarte mult derularea procesului electoral, una fiind permisiunea înlocuirea reprezentanţilor partidelor politice care nu se prezintă în ziua alegerilor în comisia de votare. 
„O altă propunere vizează reducerea datelor care se înscriu în tabelul pentru cei care votează, respectiv să fie limitate doar la nume, prenume, CNP, care să-l poată identifica, oraşul unde locuieşte, fără scară, fără bloc, fără nimic”, a mai spus el. 
Referitor la spaţiile din unele ambasade şi consulate, şeful diplomaţiei române a precizat că se examinează posibilitatea luării unor săli mai mari în câteva oraşe unde au fost probleme mari.

„Am solicitat o aprobare pentru schimbarea unor localuri mai mici şi improprii care sunt în ambasade cu un local mai mare. La Paris avem în vedere şi la Londra posibilitatea de a lua o sală mult mai mare în care lucrurile să se poată desfăşura mai simplu”, a spus Teodor Meleşcanu, adăugând, ulterior, că este vorba despre săli de sport.
 
Meleşcanu şi-a exprimat speranţa că prin simple măsuri de bună organizare s-ar putea dubla numărul celor care au votat în turul I, ajungându-se la circa 350.000 de votanţi. 
Totodată, Teodor Meleşcanu a declarat că toţi directorii generali au plecat la punctele unde au fost cele mai mari probleme: Paris, Munchen, Viena, Chişinău, Bruxelles. „O să fac şi eu un tur rapid în aceste zile să vedem care este situaţia reală la faţa locului, care sunt ultimele informaţii, ce se poate face pentru fluidizarea votului”, a punctat Meleşcanu.
 Ministrul român de Externe a declarat, pe de altă parte, că e nevoie de elaborarea unei legi pentru votul din diaspora, pentru a evita asemenea lucruri, iar în această lege ar trebui să se stipuleze ca fiecare român din străinătate să anunţe cu câteva luni înainte că va veni la vot. 
„Noi avem la ora actuală 500.000 de români cu paşaport de rezident în străinătate. Se evaluează că în străinătate pe tot globul sunt undeva pe la 3 milioane, 3 milioane şi ceva de români”, a precizat Meleşcanu, subliniind că din această cauză nu se pot face calcule reale.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована