Află cine votează împotriva suspendării lui Băsescu
Parlamentarii dezbat la această oră, în plenul reunit, cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, potrivit RtvRomânia.Curtea Constituţională a emis un aviz pe care l-a trimis Parlamentului, aviz interpretat de USL drept unul pozitiv, iar de PDL unul negativ.

Democrat-liberalii au anunţat că vor vota împotriva suspendării. UDMR încă nu a comunicat cum va vota, iar UNPR anunţa joi seara prin, vocea vicepreşedintelui Lavinia Şandru, că nu va vota pentru suspendare.
UPDATE 17:36Preşedintele Băsescu şi-a început discursul. “M-am bucurat că CCR nu constrată nicio abatere a preşedintelui care să justifice suspendarea” .
UPDATE 17.17: Liberalul Eugen Nicolăescu prezintă cererea de suspendare.
UPDATE 17.16: Cezar Preda (PDL), către Crin Antonescu: “Pentru istorie. Cînd faceţi adunarea, depăşiti cu mult cvorumul anunţat la începutul şedinţei“.
UPDATE 17.08 A început şedinţa suspendării lui Traian Băsescu. Sunt prezenţi 318 parlamentari, 114 fiind absenţi. Conform preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, care conduce şedinţa, cvorumul de lucru de 217 este îndeplinit.
Precizăm că în cazul în care deputații vor decide suspendarea lui Băsescu, în cel mult 30 de zile se va organiza un referendum pentru demiterea şefului statului.


