Adrian Năstase, din închisoare: „Cui i-a folosit condamnarea mea?”
Fostul premier român, Adrian Năstase, se adresează public, pentru prima dată, din închisoare. El a publicat un editorial emoționant și plin de regrete înJurnalul Național.

„Au trecut 50 de zile. Pline cu semne de întrebare. Pline de tristeţe şi de revoltă. Am acceptat însă, în final, că există o altă voinţă - cea a destinului - mai puternică decât voinţa mea. Şi merg mai departe... Cu recunoştinţă pentru familie, pentru prietenii mei de la Jurnalul Naţional, pentru cei de la Antena 3, şi pentru mulţi alţii - cei care nu s-au întrebat nici o clipă cât de „superficială” poate fi o rană la distanţă de 1mm de carotidă şi nici ce urme lasă în suflet un glonţ cu calibrul 38 special”, scrie Năstase.
„În 20 iunie, printr-o voinţă superioară voinţei mele, am început un nou capitol de viaţă. Nu ştiu dacă Nietzsche avea dreptate când afirma „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Ştiu însă că am adăugat multe gânduri la ceea ce credeam despre viaţă, despre familie, despre prieteni, despre politică. După o lună şi jumătate, am impresia că m-am trezit dintr-o comă profundă. Privesc în jur la viaţa politică, la disensiunile şi haosul care se instalează tot mai mult şi mă întreb cui i-a folosit condamnarea mea emblematică?!”, se întreabă Adrian Năstase și pe blogul său.


