Adevărul despre dezastrul de pe stadionul din Hillsborough
Unul dintre cele mai negre episoade din istoria fotbalului, dezastrul de la Hillsborough, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane apare, începând de astăzi, într-o nouă lumină. Una cruntă pentru autorităţile britanice.

Raportul unei comisii de ancheta independentă a fost făcut public în prezenţa premierului David Cameron. Potrivit analizei comisiei de experţi, Poliţia din South Yorkshire, precum şi serviciul de ambulanţă au depus eforturi uriaşe pentru a arunca vina pentru dezastru în cârca suporterilor lui Liverpool.
Această analiză indică drept responsabile pentru dezastru deficienţele din cadrul sistemelor de poliţie şi salvare şi subliniază încercarea celor vinovaţi de a scăpa de responsabilitate folosindu-se inclusiv de presă, căreia i-au fost furnizate informaţii trunchiate sau chiar false complet.
Pe 15 aprilie 1989, în timpul partidei dintre Liverpool şi Nottingham Forest din cauza slabei organizări, marea majoritate a suporterilor au fost direcţionati către cel mai aglomerat sector de tribună. Suprapopularea respectivei suprafeţe din stadion a dus la o tragedie, decesul multora dintre fani survenind ca urmare a asfixierii mecanice, ei fiind practic omorâti de aglomeraţie.


