Actor celebru, pericol public pe șosea. A condus beat și a devenit agresiv în trafic
Este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi, dar în ultimul timp a ieșit în evidență numai prin gafele sale. Gerard Depardieu a fost arestat joi, la Paris, după ce a avut un accident rutier cu scuterul său, acesta fiind în stare de ebrietate.
Gérard Depardieu a fost dat în judecată pentru agresiune de conducătorul unui automobil, cu care a avut o altercaţie, la Paris. Atunci, scuterul condus de Depardieu şi acel automobil s-au ciocnit, iar altercaţia a fost declanşată de acea coliziune. Şoferul automobilului a susţinut că celebrul actor francez l-a agresat fizic.
În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinenţă urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoţitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul - care circula pe ruta Paris-Dublin - se pregătea să decoleze.
Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi pe plan internaţional şi are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria "Asterix", însă în ultima vreme a ţinut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică.



