A traversat întreaga lume, fără să se urce la bordul vreunui avion. 80.000 de kilometri în trei ani
A traversat întreaga lume, fără să se urce la bordul vreunui avion. Este vorba despre un australian care a plecat din Sydney și a ajuns în San Diego, oraș aflat pe coasta de vest a Statelor Unite.
Călătoria a durat aproape trei ani, perioadă în care Tyral Dalitz a traversat mai bine de 80.000 de kilometri, dar și 50 de țări, relatează libertatea.ro.
Tyral Dalitz, în vârstă de 29 de ani, a plecat din Sydney către San Diego și a reușit să ajungă la destinație după aproximativ 976 de zile. În acest timp, bărbatul și-a documentat întreaga călătorie pe blogul său.
Ceea ce e inedit la opțiunea tânărului este faptul că acesta nu a vrut să zboare deloc, așa că a traversat globul prin alte mijloace – cu mașina, cu vaporul, cu bicicleta sau la pas. Bărbatul a cheltuit aproximativ 22 de mii de dolari, bani pe care australianul i-a strâns lucrând la ferme.
![]()
„Am învățat că sunt persoane drăguțe peste tot. Nu a fost nicio situație în care să întâlnesc pe cineva care să nu vrea să mă ajute”, a mărturisit tânărul, care acum locuiește în San Diego, însă plănuiește să se întoarcă în Australia.
![]()
A navigat prin Indonezia, Singapore, Malaezia și Thailanda, înainte să ajungă și Laos și Cambodgia. În Vietnam, el a mers cu o motocicletă, iar de acolo a ajuns în China. Și-a continuat călătoria prin Mongolia, înainte să ia trenul către Sankt Petersburg, Rusia.
În Europa, el a făcut autostopul și a vizitat 33 de țări, inclusiv Polonia, Belarus, Ucraina, Croația și Albania. A ajuns apoi în vestul Europei, unde a văzut Italia, Franța, Portugalia, înainte să ajungă în capitala Marii Britanii, Londra.
De acolo, el s-a alăturat echipei unui bărbat care traversa oceanul Pacific, care avea nevoie să transporte o barcă din Marea Britanie pe tărâm american.
![]()


