theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Марта 2013, 20:45
752
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

A murit chitaristul legendarei trupe Yes

Peter Banks, membru fondator al trupei britanice de rock progresiv Yes şi chitarist în formula originală a acestui grup, a murit în reşedinţa lui din Londra, la vârsta de 65 de ani.

Considerat un pionier al rockului progresiv, moartea sa a fost deplânsă şi de colegii săi.
Considerat un pionier al rockului progresiv, moartea sa a fost deplânsă şi de colegii săi.

Potrivit unui mesaj postat pe site-ul muzicianului, acesta a murit pe 7 martie, iar trupul său neînsufleţit a fost descoperit în casa în care locuia, după ce colegii săi de trupă au văzut că Banks nu a sosit la o sesiune de înregistrări.

Considerat un pionier al rockului progresiv, moartea sa a fost deplânsă şi de colegii săi din trupa Yes, pe care o înfiinţase în 1968: "Suntem profund întristaţi de moartea colegului nostru şi fondatorului trupei Yes Peter Banks", au afirmat aceştia într-un comunicat.

Potrivit acestui comunicat oficial, Peter Banks a cântat pe primele două albume Yes, devenite celebre pe plan mondial pentru includerea stilului simfonic şi pentru compoziţiile instrumentale complexe.

Peter Banks a înfiinţat apoi trupa Flash şi a lansat cu aceasta trei albume bine primite de public, iar apoi a înfiinţat un nou grup, numit Empire.

Pe parcursul carierei sale prestigioase, muzicianul britanic a lansat şi cinci albume solo.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована