A arărut Putin. Care a fost primul său gest
După ce presa rusă a scris că liderul de la Moscova nu a mai fost văzut de o săptămână, un comunicat postat pe site-ul Kremlinului comunică despre o convorbire telefonică desfăşurată astăzi între Vladimir Putin şi omologul său din Armenia, Serzh Sargsyan.

Presa ucraineană scrie că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut în această seară o convorbire telefonică cu preşedintele Armeniei, Serzh Sargsyan. Această noutate a apărut pe site-ul Kremlinului, în timp ce zvonurile ce vizează îndelungata dispariţie din atenţia opiniei publice a lui Vladimir Putin fac înconjurul lumii.
Printre temele abordate de cei doi oficiali a fost şi comemorarea a „o sută de ani de la genocid” şi a sărbătoririi a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe de altă parte, pagina oficială a Prședinţiei Armeniei nu informează despre o astfel de convorbire.
Menţionăm că Vladimir Putin ar fi fost anunţat mort de premierul rus, Dmitri Medvedev, după ce un haker i-a spart contul de pe o rețea de socializare. În acelaşi timp, presa rusă a amintit despre zvonurile privind starea de sănătate gravă a lui Putin şi despre faptul că acesta nu a mai apărut în atenţia opiniei publice în ultima săptămână.


