theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
12 Сентября 2017, 14:53
332
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

54 de migranţi, salvaţi pe Marea Egee de Poliția de frontieră română

Polițiștii de frontieră români, aflați în misiune Frontex în Grecia, au salvat 54 de persoane de la bordul unei ambarcațiuni, în pericol de scufundare, pe Marea Egee.

54 de migranţi, salvaţi pe Marea Egee de Poliția de frontieră română.
54 de migranţi, salvaţi pe Marea Egee de Poliția de frontieră română.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) Română informează că echipajul navei maritime de patrulare MAI 1104, din cadrul Gărzii de Coastă, aflat în misiune Frontex în cadrul Operațiunii Maritime Comune „Poseidon Sea 2017”, a salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Egee, 54 de persoane care se aflau pe o ambarcațiune ce risca să se scufunde, transmite Agerpres.

„În data de 09.09.2017, ora 23:30, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operațiunii Comune Poseidon Sea 2017, coordonată de Agenția Frontex, a identificat, pe timpul misiunilor specifice de patrulare desfășurate în Marea Egee, o ambarcațiune gonflabilă de mici dimensiuni, cu motor, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta către apele teritoriale ale Greciei. La bordul navei Gărzii de Coastă au fost transbordate în total 54 de persoane, 19 bărbați, 16 femei și 19 copii, care provin din Siria, Irak și Afganistan. Persoanele salvate au fost transportate și predate în siguranță autorităților din Portul Chios, pentru efectuarea procedurilor specifice”, se arată în comunicatul de presă al IGPF.

Este prima operațiune de salvare desfășurată de echipajul navei MAI 1104 de la detașarea în Grecia (începând cu data de 29.08.2017), când ambarcațiunea Gărzii de Coastă a preluat misiunea de la nava maritimă MAI 1101, care a desfășurat acțiuni de supraveghere și control la frontierele maritime ale Greciei, timp de patru luni (mai — august a.c.).

De la începutul anului, polițiștii de frontieră români de pe navele Gărzii de Coastă au salvat, individual și în cooperare de echipajele celorlalte nave aparținând statelor membre ale U.E., detașate de Agenția Frontex în Grecia, în cadrul Operațiunii Comune „Poseidon Sea 2017”, peste 950 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcațiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована