In intreaga tara, oamenii se vor strange, in familie si intre prieteni, pentru a aprinde gratarul in curtea casei, pentru petreceri intime sau prin oras, si, in cele din urma, pentru spectacole de artificii care vor lumina cerul noptii, scrie CBS.
Cele mai faimoase muzee ale orasului - Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul Metropolitan si MoMa - sunt deschise intreaga zi.
La 4 iulie 1776, Congresul Continental proclama independenţa celor 13 colonii britanice din Lumea Nouă. Astăzi, Statele Unite ale Americii sărbătoresc adoptarea oficială de către Congresul Continental de la Philadelphia a Declaraţiei de Independenţă, filosofia politică pe care s-au întemeiat Statele Unite: libertatea cuvântului, a religiei şi respectul pentru drepturile fundamentale ale fiecărei persoane.
Documentul, conceput de Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cu câteva modificări aduse de John Adams şi Benjamin Franklin, a fost adoptat pe 4 iulie 1776 de Congres. După 235 de ani, această filosofie încă face parte din cultura ţării şi a naţiunii, iar evenimentul sărbătorit în fiecare an pe această dată este unul solemn, demn de cel mai înalt respect. Ziua Independenţei a fost sărbătorită pentru prima dată oficial în statul Massachussetts, în anul 1781.