32 de ani de închisoare pentru cel mai teribil pedofil al ultimilor ani din Marea Britanie
Matthew Falder, cel mai teribil pedofil al ultimilior ani din Marea Britanie, a fost condamnat la 32 de ani de închisoare.

Conform presei din Marea Britanie, Matthew Falder a recunoscut 137 de acuzații, inclusiv violul și șantajul, scrie libertatea.ro.
Conform rechizitoriului prezentat de judecătorii din Birmingham, Matthew Falder a început să comită astfel de fapte de când era student, practicând voyeurismul, dar apoi a escaladat exponenţial spre șantaj, voyeurism și încurajarea violului unui copil.
Matthew Falder, 29 de ani, a absolvit Universitatea din Cambridge, a fost apoi lector la Universitatea din Birmingham, iar numărul total al victimelor sale ajunge la 46.
Judecătorii au decis că nu va putea preda studenţilor șase ani după eliberarea din închisoare, iar Universitatea din Cambridge a declarat că-i va retrage toate diplomele obținute.


