15 ani de la moartea prinţesei Diana
Astăzi se împlinesc 15 ani de la moartea prinţesei Diana, într-un accident rutier la Paris. Lady Diana s-a implicat, încă de la sfârşitul anilor 80, în numeroase acţiuni caritabile care i-au adus admiraţia şi iubirea britanicilor.
Pe 31 august 1997 o ştire i-a înmărmurit pe oamenii din întreaga lume: la numai 36 de ani, prinţesa Diana murise într-un accident de maşină, la Paris, împreună cu iubitul ei, Dodi Al-Fayed şi şoferul limuzinei în care se aflau. În încercarea de a scăpa de paparazzi, şoferul a pierdut controlul vehiculului, care s-a izbit violent de un stâlp, într-un pasaj subteran. Diana, grav rănită, a mai supravieţuit o vreme, prinsă în carcasa maşinii. Echipajele de salvare au ajuns în doar câteva minute, dar descarcera-rea a durat aproape o oră şi jumătate, iar atunci când prinţesa a ajuns la spital, era deja prea târziu.
Anchetele desfăşurate de poliţia franceză şi de Scotland Yard au stabilit că moartea prinţesei Diana a fost urmarea unui tragic accident, provocat de viteza excesivă. Dar teoriile conspiraţiei legate de moartea Dianei nu au încetat să apară. Unii spun că Mercedesul în care se afla Diana a fost urmărit de o maşină în care nu se afla niciun fotograf. Şi că, de fapt, paparazzii au ajuns la locul accidentului abia după o jumătate de oră. S-a spus chiar că în spatele accidentului ar fi fost oficiali ai Marii Britanii. La numai 20 de ani, Diana devenise soţia prinţului moştenitor al Marii Britanii, iar trei ani mai târziu era deja mama a doi copii, William şi Harry. Ea s-a implicat în numeroase acţiuni caritabile, vizita deseori spitale şi patrona mai multe organizaţii umanitare.


