theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
8 Декабря 2017, 12:16
387
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Sportivii moldoveni au cucerit două medalii la Europenele de Taekwondo

Prima zi a Campionatului European de Taekwondo (categorii de greutăți olimpice) s-a încheiat cu mari succese ale sportivilor Moldoveni. Turneul continental a început pe 7 decembrie curent în orașul Sofia (Bulgaria) și se va încheia în data de 9 decembrie.

Sportivii moldoveni au cucerit două medalii la Europenele de Taekwondo.
Sportivii moldoveni au cucerit două medalii la Europenele de Taekwondo.

Serghei Uscov, un sportiv din orașul Tiraspol, cu vârsta de doar 18 ani, a cucerit medalia de bronz în categoria de greutate de 58 de kg. În prima rundă a turneului, atletul nostru a învins pe unul dintre cei mai puternici sportivi din Rusia, Stanislav Denisov (numărul 18 în ratingul mondial), cu scorul 14-9. În runda a doua, Serghei l-a învins pe belarusul Illia Kokshyntsau, iar sferturile de finală a dat piept cu coechipierul său Vadim Dimitrov.

La rândul său, Vadim Dimitrov a startat în Campionatul European cu o victorie în fața italianului Vito dell Aquila, scor 2-0. În următoarea rundă, Vadim l-a învins pe reprezentantul Ucrainei Igor Poyedynok, cu 7-4. Lupta dintre Uscov și Dimitrov s-a încheiat cu înfrângerea acestuia din urmă: 6-16. În faza semifinalelor, Serghei Uscov a cedat în fața viitorului campion Mihail Artamonov din Rusia (numărul 7 în ratingul mondial).

De asemenea, încă doi sportivi moldoveni au participat la aceste competiții. Stepan Dimitrov (58 kg), a pierdut lupta contra rusului Vladimir Grițenko, scor 0-2, iar Tatiana Țâmbalari a fost invinsă de reprezentanta Irlandei, Shauna Bannon.

În paralel cu turneul pe categorii de greutate olimpice a fost organizat și Campionatul European de Para-Taekwondo. La aceste întreceri, reprezentantul Moldovei Petru Cataraga a avut o prestație de zile mari, cucerind medalia de bronz. Cu doar câteva zile în urmă, pe 4 decembrie curent, el s-a învrednicit de medalia de argint la Jocurile Mondiale IWAS.  

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована