Scandal după scandal la Clubul Sportiv al USM
Nu a trecut mult timp de la ştirea că echipa de baschet fete a USM nu este susţinută finaciar de administraţia universităţii şi nu se poate înscrie în campionat, că o nouă lovitură se abate la uşile clubului sportiv de pe strada Mateevici.

De această dată este vorba despre echipa de volei băieţi, care a adus onoare şi mândrie în ultimii ani pentru CS USM.Unii jucători şi-au anunţat retragerea din echipă după ce au fost ”bucuraţi” că din acest an vor fi nevoiţi să achite 50 % din totalul contractului, scrie Zagorneanu.com
Universitatea de Stat nu mai vrea să achite integral contractele sportivilor. Această decizie a fost luată după ce, cică au fost înmatriculaţi mai mulţi sportivi în acest an, respectiv cei care nu au reuşit să încadreze în primii 12 cei mai buni jucători, vor fi nevoiţi să scoată din buzunar jumătate din suma contractului. Unii jucători nu au acceptat astfel de condiţii şi au renunţat la echipă şi ca rezultat îşi vor achita singuri contractele.
Administraţia USM-ului se comportă urât cu jucătorii care timp de 2 ani au apărat cinstea universităţii. Anii precedenţi jucătorii USM-ului erau ameninţaţi de nenumărate ori că vor fi transferaţi la contract pentru rezultate modeste.


