Ссылка скопирована
S-au stabilit echipele calificate în sferturile Cupei Moldovei la baschet
Echipa Universității de Stat de Medicină și Farmacie a fost eliminată din Cupa Moldovei la baschet, după ce a pierdut ambele meciuri cu divizionara secundă, BC Căușeni.

USMF a cedat pe teren propriu cu 55-73, iar în deplasare a fost învinsă cu 57-70, transmite IPN.
Câte două victorii au mai obținut Basco Bălți și Gamma Cahul, care au dispus de Uniagro-Viking Chișinău, respectiv Donbasket Dondușeni. Cel mai echilibrat duel din optimi a fost cel dintre Ciadîr Lunga și UTM Chișinău.
Baschetbaliștii din capitală au acces mai departe grație golaverajului mai bun.
În sferturi se vor întâlni perechile Speranța - Basco, Soroca - UTM, Rîbnița - Căușeni și Bender - Gamma.


