Rubicon 2018: Momente emoționante ale ultramaratonului prin toată Moldova
În acest an, startul cursei Rubicon s-a încununat de o mulțime de evenimente, care vor rămâne proaspete în memoria participanților și organizatorilor cursei de ultramaraton.
![]()
Chiar de la etapa inițială, sportivii au demonstrat un exemplu de solidaritate și sprijin reciproc. Astfel, când mașina Poliției a fost blocată din cauza zăpezii, participanții au întrerupt cursa și i-au ajutat pe reprezentanții ordinii să revină în coloana Rubicon.
![]()
Sigur, zăpada a adus surprize și dificultăți neașteptate sportivilor, dar, în pofida acestui fapt, a dăruit participanților și spectatorilor niște priveliști superbe ale raioanelor din nordul țării.
![]()
La Sângerei, coloanei de alergători li s-a alăturat un participant neașteptat – un cățel, care a alergat împreună cu participanții 50 km, după care s-a întors spre casă.
![]()
Foarte ospitalieri și primitori s-au arătat locuitorii din raionul Sângerei, dar și cei de la Telenești. A fost surpriză absolută pentru sportivi când au fost întâmpinați de localnici, noaptea, pe ger, cu ceai fierbinte și plăcinte calde.
![]()
Iar cei care nu pot fi prezenți alături de participanții la cursă le oferă o susținere active prin SMS-uri. Unul dintre SMS-uri, de exemplu, i-a adus o veste frumoasă unuia dintre participanți, anunțându-l despre sarcina soției.
![]()
În centrul orașului Călărași, celor 9 participanți ai Rubiconului li s-au alăturat o întreagă echipă de fotbaliști, dar și primarul orașului. La fel, sportivii au fost întâmpinați de susținători cu ovații și covrigi calzi.
![]()
Localnicii din Bucovăț, raionul Strășeni, au pregătit din timp plăcinte la pachet pentru a le oferi alergătorilor care nu se pot opri nici pentru o clipă. Cei 40 de participanți au fost întâlniți cu pancarte, mesaje motivaționale, iar copiii din localitate au alergat o porțiune de traseu împreună cu sportivii.
Puteți urmări în direct cum se desfășoară ultramaratonul, accesând pagina https://rubicon.run/live.
Mai multe imagini găsiți pe pagina de Facebook dedicată evenimentului Rubicon.run 2018.
Citește și:
Rubicon 2018: Jumătatea traseului. Doar 10 km până la Chișinău
Rubicon 2018: Ziua II. Cum au alergat de la Bălți la Strășeni
Rubicon 2018: Alergătorii ultramaratonului au ajuns la Bălți


