R.Moldova a obţinut încă o medalie de bronz la JO de la Londra
Anatolie Cîrîcu, reprezentantul Republicii Moldovei la proba de haltere, categoria 94 kg, de la Jocurile Olimpice de la Londra, a obţinut în seara zilei de sâmbătă, 4 august, medalia de bronz.

Este cea de-a doua medalie cucerită de R.Moldova la această ediție ale Jocurilor Olimpice de la Londra, după ce Cristina Iovu a obţinut medalia de bronz la aceeşi probă.
În prima probă la stilul smuls, Cîrîcu a ridicat 178 şi 181 kg, iar la cea de-a doua probă, Anatolie Cîrîcu s-a poziţionat pe locul doi şi a reuşit să mai ridice două greutăţi cu 220 şi 226 kg. Sportivul din Cahul, în vârstă de 23 de ani a reuşit să ridice în total 407 kg.
Medalia de aur a fost cucerită de reprezentantul Kazahstanul Ilya Ilyin, care a reuşit să ridice 418 kg, iar medalia de argint a revenit Rusiei şi a fost cucerită de halterofilul Alexandr Ivanov, care a reuşit să ridice 409 kg.


