Război la meciul Galatasaray - Fenerbahce
Tensiune enormă pe umerii arbitrilor care au oficiat derby-ul dintre Galata și Fener din Supercupa Turciei. Galatasary Istanbul a câştigat Supercupa Turciei, după ce a învins, cu scorul de 3-2, echipa Fenerbahce Istanbul, într-un meci disputat aseară. Fener a plătit tributul deplasării de la Vaslui şi a părut mai puţin proaspătă decât marea rivală, care a dominat finalul de meci, chiar dacă evolua în 10, după eliminarea lui Engin Baytar.

Pentru Galatasaray au marcat Umut '18 (după un gol care ne-a amintit tuturor de cel înscris de Kennet Andersson, în 1994, cu România, când Prunea a ieşit hazardat) '57 şi Selçuk '90 (penalti), iar pentru Fenerbahce au înscris Alex '45 şi Kuyt '65.
Meciul a fost unul extrem de încins, prima repriză fiind prelungită cu şapte minute din cauza suporterilor Galatei, care au dezlănţuit infernul după primul gol marcat de Umut.
Mai mult, finalul a fost unul de coşmar, după ce arbitrul a dictat penalty în ultimele minute ale partidei, după o fază extrem de controversată. Fanii lui Fener nu au suportat umilinţa şi nedreptatea şi au pătruns pe teren, declanşând intervenţia în forţă a oamenilor de ordine
Galatasaray a reuşit să câştige Supercupa Turciei a 12-a oară în istorie.


