Pregătiri pentru campionatul Moldovei la Jeep Trial Cros
Peste o săptămână, pasionații de cai putere și senzații tari vor putea să vadă în acțiune cele mai puternice automobile de teren din țară, în cadrul Campionatului Moldovei la Jeep Trial Cros.

Campionatul se va desfășura pe 4 august la Glodeni. Potrivit TV Prim, la raliu vor participa mașini cu un volum de peste 4.000 de metri cubi și cu peste 300 de cai putere.
Astfel, atât participanții cât și spectatorii, vor avea parte de adrenalină la maxim și derapaje de excepție. La competiție vor participa atât șoferi din țară cât și de peste hotarele țării, care își vor demonstra profesionalismul pe un traseu cu mai multe obstacole.
Raliul se va desfășura în apropierea bazinului acvatic nr.2 pe traseul Glodeni-Dușmani. Potrivit primarului de Glodeni, Iulian Bogdan, primăria va suporta cheltuieli minime ce ține de organizarea și desfășurarea campionatului, cheltuielile de bază fiind suportate de Federația de automobilism din Moldova și de sponsori.
Competiția la Jeep Trial Cross este organizată de Federația de automobilism din Moldova în comun cu Primăria orașului Glodeni.


