Ссылка скопирована
Şoc şi tristeţe în fotbalul din Suedia! Un portar a fost găsit mort
Portarul croat al echipei suedeze AIK Solna, Ivan Turina, a fost găsit mort, joi, în apartamentul său din Stockholm, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.

"Pot confirma că Turina a fost găsit mort în apartament, dar în acest moment nu sunt indicii care să ne facă să credem că este vorba despre o crimă", a declarat Patrik Nuss, purtătorul de cuvânt al poliţiei suedeze.
Ivan Turina, în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea două fetiţe gemene în vârstă de un an.
Turina, care a evoluat şi pentru naţionala Croaţiei, a fost transferat la AIK Solna în 2010 şi a jucat 65 de partide pentru formaţia suedeză.


