Naţionala feminină de handbal, umilită şi eliminată

Adică îmbătrânită, uzată, umilită prin înfrângeri şi la 19 goluri, care a bătut pasul pe loc şi a mers în ultima vreme la rezultate întâmplătoare. ProSport încearcă să prezinte câteva cauze ale dezastrului sportiv şi să demonteze anumite justificări ale unui eşec prevestit de specialişti încă după Mondialul din 2009, când România a încheiat pe locul 8.

Ce am fost şi ce am ajuns

Vreme de vreo 5-6 ani, naţionala feminină de handbal a fost ca un portdrapel pentru sportul românesc, mai ales la jocurile de echipă. Niciun turneu final nu a început fără ca România să se numere printre favoritele la o medalie. 

Chiar dacă în final s-a ales doar cu două medalii, un argint mondial în 2005 şi un bronz european în 2010, tricolorele şi-au căpătat respectul întregii lumi, şi-au ţinut fanii cu sufletul la gură în fiecare iarnă. Aura de mare echipă a dispărut însă în ultimii doi ani, când trupa lui Voina a început să dea rateuri. România a ajuns să se chinuie cu echipe gen Japonia, Tunisia sau 

Croaţia, iar mai acum câteva zile să fie zdrobită de Muntenegru, naţională care n-a câştigat niciodată la 11 goluri în faţa unei echipe considerate de «prima mână».

Reconstrucţie nu, sentimentalisme da

Naţionala a ajuns să se descompună la sfârşitul ciclului olimpic din cauza unei strategii falimentare pe care federaţia a adoptat-o. După JO de la Beijing (2008) unde România a terminat pe locul 7, rezultat care a fost considerat la vremea respectivă un mare eşec, spuneam că pentru Londra 2012 reconstrucţia trebuie începută chiar din acel moment, fără sentimentalisme. Ce a urmat? Cristian Gaţu şi Radu Voina au sacrificat JO pentru rezultate intermediare, iar schimbul de generaţii n-a mai avut loc, ci doar anumite „cârpeli“. 

ProSport prezintă şi dovezile în acest sens. Reconstrucţia s-a început din 2008 cu Huţupan, Lecuşanu, Amariei, Vărzaru, Farcău sau Ungureanu, jucătoare despre care se ştiau că nu vor mai putea ajuta România la JO de la Londra din cauza vârstei biologice. Aşa s-a ajuns ca România să se prezinte la Mondialul din 2011 cu cea mai „bătrână“ echipă din competiţie, cu medie de vârstă scăzută puţin sub 29 de ani prin cooptarea a două junioare, Buceschi şi Dedu, parcă doar pentru a închide gura „contestatarilor“. La examenul final de la Lyon, la turneul preolimpic, când ar fi trebuit să prezinte tot ce a acumulat în patru ani, România a ajuns cu o echipă uzată. Nota finală a fost conformă cu lipsa totală de viziune manifestată pe parcursul celor patru ani.

AI VALOARE, N-AI VALOARE

La începutul ciclului olimpic, Cristian Gaţu (foto) anunţa obiectivele pentru următorii patru ani: „La toate competiţiile majore, inclusiv Jocurile Olimpice de la Londra, obiectivele vor fi clasări între locurile 1-5“. De asemenea, Radu Voina susţinea: „Ar fi păcat ca o generaţie talentată să iasă din scenă fără un rezultat deosebit, pe care este în stare să-l obţină». Toate aceste declaraţii probau faptul că handbalul feminin are valoare pe plan mondial. Afirmaţii care s-au întors cu 180 de grade în mai puţin de patru ani, după ratarea calificării la Londra. «Doar asta ne e valoarea şi probabil că nu meritam să ajungem la Olimpiadă», a fost concluzia oferită acum de Radu Voina.

JUSTIFICĂRI CARE NU STAU ÎN PICIOARE

Nu de puţine ori, atât Gaţu, cât şi Voina au pus toate insuccesele şi pe seama unor absenţe notabile din lot, gen Cristina Neagu, Paula Ungureanu ori Ionela Stanca, inclusiv după ratarea obiectivului. N-au făcut însă nimic pentru a găsi alte soluţii, pentru că de informaţii şi timp nu se pot plânge că n-au avut. Numai din septembrie şi până azi, acţiunile naţionalei au numărat 14 săptămâni (!), adică peste trei luni însumat. Apoi, problemele Cristinei Neagu sunt cunoscute încă din februarie 2011, Stanca anunţase încă din 2009 că vrea să se retragă din naţională, în timp ce argumentul cu Paula Ungureanu nu stă în picioare din moment ce Tolnai a asigurat continuitatea în poartă la CE 2010 şi poate medalia de bronz prin prestaţiile cu Muntenegru sau Danemarca.

LIGA NAŢIONALĂ, O BĂTAIE DE JOC

O altă explicaţie pe care oficialii români au folosit-o des ca şi justificare pentru rezultatele mai slabe a fost campionatul intern. Liga Naţională a fost însă ani la rând bătaia de joc a federaţiei. Exemplu în acest sens a fost schimbarea sistemului de desfăşurare din mers sau chiar după terminarea unui sezon, în funcţie de interesele unor grupări. Astfel s-a amânat permanent reformarea competiţiei, România fiind singurul campionat feminin din Europa cu 14 echipe şi care şi-a anulat frecvent Cupa României. În plus, etapele au fost înghesuite pentru a face loc acţiunilor naţionalei, tocmai pentru a fi timp şi pentru teste, dar acestea nu prea au avut loc în condiţiile în care Radu Voina a mizat mai mereu pe majoritatea jucătoarelor de la Oltchim.

EXEMPLUL FRANŢEI

La noi s-a deplâns permanent valoarea competiţiei interne, în schimb Franţa, una din echipele care a eliminat România, şi-a format lotul dintr-o întrecere internă care, teoretic, este sub cea din Liga Naţională. Cel puţin raportat la valoarea echipelor de club în Europa, reprezentantele noastre, Oltchim, Zalău, Braşov, au câştigat bătălia din ultimii cu formaţiile din Hexagon. Olivier Krumbholz (foto) şi-a „cules“ jucătoare de la şapte din cele zece formaţii din prima ligă, în total 17 din cele 18 handbaliste convocate la turneul preolimpic. Şi atenţie, i-a lipsit cea mai bună jucătoare, Alison Pineau!

Tadici şi Târcă nu sunt pe placul FRH

Viitorul selecţioner ar trebui să fie independent de club sau va fi adus din străinătate, spunea Gaţu zilele trecute. Declaraţia preşedintelui FRH a stârnit însă controverse. „Antrenori străini au fost şi la Oltchim, dar n-au rezistat mult. Nu avem nevoie de alte experimente“, susţin cei care se opun aducerii unor antrenori străini. Pe de altă parte şi instalarea lui Ion Crăciun, numele cel mai des vehiculat pentru a-i prelua locul lui Voina, are deja voci împotrivă. „Crăciun vine din handbalul masculin, la fel cum s-a întâmplat şi cu Voina sau Oţelea. De 20 de ani nu mai avem niciun rezultat la masculin, dar ei sunt buni la feminin“, sunt câteva din părerile emise. Dacă FRH ar trebui să aleagă un antrenor din handbalul feminin, lista pare scurtă. 

Tadici, Târcă sau Muşi sunt tehnicieni care au promovat jucătoare şi au construit echipe în ultimii ani, dar ei nu sunt agreaţi de FRH, în primul rând din cauza stilului de lucru spartan.