Ссылка скопирована
Maria Şarapova va juca semifinalele Australian Open
Jucătoarea de tenis Na Li (China) şi Maria Şarapova (Rusia), a doua favorită a competiţiei, vor disputa prima semifinală a primului Grand Slem a anului, Australian Open.

Na Li a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 6-3, pe Agnieszka Radwanska (Polonia), cap de serie numărul 4.
Maria Şarapova a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de compatrioata sa Ekaterina Makarova, a 19-a favorită a competiţiei.
Na Li şi Maria Şarapova se vor întâlni în semifinale.
Ultimele două meciuri din sferturile de finală se vor disputa miercuri după următorul program: Victoria Azarenka (Belarus, nr.1) - Svetlana Kuzneţova (Rusia) şi Serena Williams (SUA, nr.3) - Sloane Stephens (SUA, nr.29).


