Ссылка скопирована
FC Zimbru va ajunge astăzi la Berna
FC Zimbru Chişinău va ajunge astăzi în Elveţia, la Berna, în vederea meciului de mâine cu FC Young Boys din prima manşă a turului doi preliminar al Europa League.

Delegaţia chişinăuienilor a avut un mic deranj în această dimineaţă, fiinf nevoită să părăsească de urgenţă Aeroportul Chişinău pentru o alertă cu bombă, ce s-a dovedit a fi falsă.
Zimbrii au ales un itinerar cu mai multe escale. Chişinău - Timişoara - Milano în avion, ca mai apoi de la Milano să străbată drumul către Berna în autocar.
De la ora 20:30, sub comanda lui Sergiu Sîrbu, "galben-verzii" vor desfăşura antrenamentul oficial pe giganticul stadion Stade de Suisse, cu o capacitate de 32 000 de locuri, arenă care a găzduit meciuri din Campionatul European 2008.


