Ссылка скопирована
EURO 2012: Ucraina a cheltuit până acum peste 5 miliarde de dolari
Ucrainenii au investit până acum circa 5 miliarde de dolari pentru organizarea Campionatului European de Fotbal, care va avea loc la vară. Ucraina este unul din organizatorii din acest an a competiţiei europene, alături de Polonia, dar care a reușit să cheltuiască de 5 ori mai mult decât costul organizării campionatului de acum 4 ani.

Publicaţia MK scrie că sumele sunt peste măsura aşteptărilor, asta deşi competiţiile sportive încă nu au început. Astfel, din cele 5 miliarde de dolari, aproape 1 miliard a fost cheltuit numai pentru stadioane, în timp ce peste 43 de milioane de dolari s-au dus pentru bazele de antrenament.
Nici aeroporturile nu au scăpat de cheltuieli mari. În total, acestea au cheltuit aproape 4 miliarde de dolari, inclusiv pentru reparaţia traseelor de aterizări-decolări, care au ajuns la circa 2,5 miliarde de dolari.Totuşi, ambele ţări organizatoare ale competiţiei din acest an au preconizate cheltuieli comune de aproape 14,5 miliarde de dolari. Suma e de 15 ori mai mare decât ceea ce au cheltuit Austria şi Elveţia în 2008.
UNIMEDIA aminteşte că EURO 2012 îşi va da startul pe 8 iunie în Ucraina și Polonia și va dura până la 1 iulie 2012.


