Dodon a acordat Diploma de Onoare a Președintelui. Cine s-a învrednicit
Patru tineri sportivi au primit Diploma de Onoare a Președintelui R. Moldova.

Printr-o postare pe Facebook Dodon a anunțat că pentru merite deosebite în dezvoltarea și propagarea culturii fizice și sportului, contribuție la pregătirea unor sportivi de performanță și succese obținute în cadrul competițiilor internaționale, a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova, următorilor sportivi: Golovicichin Mihail (11 ani); Timuș Nicolai (14 ani); Dimitriu Ilia (18 ani); Cociu Mihail (26 de ani), scrie TV8.
Șeful statului a menționat că sportivii sunt membri ai Federației de Motociclism din Republica Moldova. „Anul curent, motocicliștii federației au reprezentat țara noastră la numeroase campionate internaționale obținând rezultate remarcabile, iar Timuș Nicolai a ocupat locul I la Campionatul Europei de Est la Motociclism, clasa MX 1-85”, a scris Dodon pe Facebook.
Președintele mai spune că le-a mulțumit sportivilor pentru faptul că ne reprezintă destoinic țara noastră asigurându-i de sprijin deplin din partea instituției prezidențiale.

Foto: Facebook/Igor Dodon

Foto: Facebook/Igor Dodon

Foto: Facebook/Igor Dodon

Foto: Facebook/Igor Dodon

Foto: Facebook/Igor Dodon

Foto: Facebook/Igor Dodon


