theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
27 Сентября 2012, 20:44
595
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Dinamo Moscova s-a calificat în Cupa Rusiei

Debutul lui Dan Petrescu şi Emil Caras, pe banca lui Dinamo Moscova, în Cupa Rusiei a fost marcat de confruntări violente între fanii echipei sale şi cei ai lui Torpedo Moscova.

Ciprian Marica face eforturi susţinute pentru a fi apt la meciul naţionalei cu Turcia, de pe 12 octombrie
Ciprian Marica face eforturi susţinute pentru a fi apt la meciul naţionalei cu Turcia, de pe 12 octombrie

Circa 20 de suporteri ai celor două formaţii au fost arestaţi înainte de meci, după ce s-au bătut în faţa stadionului. Iar scandalul a continuat şi în timpul partidei. Nemulţumiţi de direcţia pe care noii proprietari au trasat-o clubului, fanii lui Torpedo au aruncat cu diverse obiecte în teren, obligându-l pe arbitru să oprească meciul în minutul 30. 

După ce au dat semne că se liniştesc, suporterii au reluat "războiul" în partea secundă, iar meciul a fost oprit definitiv în minutul 55, la scorul de 2-1 în favoarea lui Dinamo. Conform presei ruse, echipa lui Petrescu va câştiga meciul cu Torpedo la masa verde şi va merge în optimile Cupei. Până atunci însă, antrenorul român trebuie să treacă duminică peste derby-ul local cu ŢSKA, liderul campionatului rus.

Jucătorii lui Chelsea au rămas fără portofele
Şefii lui Chelsea, actualul lider din Premier League, au chemat poliţia la baza de pregătire de la Cobham în cursul săptămânii trecute, după ce jucătorii s-au plâns că din bagaje le lipsesc anumite obiecte personale. Conform cotidianului "Daily Mail", londonezilor le-ar fi fost sustrase şase portofele, nouă telefoane mobile, dar şi câteva ceasuri. Clubul nu a dorit să comenteze acest incident, însă presa engleză a scris că jucătorii de la prima echipă nu au fost afectaţi de furt, deşi s-au plâns în trecut că din portofel le lipsesc anumite sume de bani.

Marica se tratează în Serbia
Ciprian Marica face eforturi susţinute pentru a fi apt la meciul naţionalei cu Turcia, de pe 12 octombrie. Accidentat la meciul cu Andorra, atacantul are o ruptură musculară şi ar trebui să facă un repaus de 10-20 de zile. "Pregătiri de războiul cu turcii! Din păcate, altfel decât îmi doream! Dar asta e! Strâng din dinţi, fac tratament, recuperare şi sigur mă pun pe picioare până la jocul cu Turcia! Nu se poate altfel!", a fost mesajul postat de Marica pe pagina sa de Facebook. El a dezvăluit că va merge să se trateze şi în Serbia, cel mai probabil la celebra Marijana Kovacevic.

"Capul" lui Zidane e operă de artă
Francezii nu au uitat de gestul lui Zinedine Zidane din finala Cupei Mondiale din 2006 cu Italia, atunci când "Zizou" l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi. Ieri, în faţa muzeului Pompidou din Paris, care găzduieşte opere de artă modernă, a fost dezvelită o sculptură care înfăţişează momentul în care "decarul" francez l-a lovit pe Materazzi. "Această statuie este o odă dedicată înfrângerii", a spus directorul muzeului, Alain Michaud, despre opera algerianului Adel Abessemed.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована