Detalii noi privind dosarul mitei în fotbalul moldovenesc
Detalii în dosarul mitei în fotbal. Selecţionata de tineret a Moldovei ar fi trebuit să piardă meciul cu Belgia, ce va fi disputat data de 30 martie.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, partida urma să fie trucată în defavoarea noastră, în urma unei tentative de mituire a jucătorilor şi a oficialilor din fotbal. Persoanele reținute zilele trecute de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie, inclusiv doi cetățeni străini, rămân în arest. Astfel, în izolatorul CNA se mai află președintele și administratorul Clubului Dacia, precum şi un fotbalist de la Dinamo Auto.
Iar antrenorul formaţiei Dinamo Auto poate fi eliberat pentru că a colaborat cu anchetatorii.CNA așteaptă o echipă de la UEFA pentru a analiza probele din dosar. Cei doi cetățeni din Singapore sunt bănuiți de spălare de bani şi dare de mită pentru trucarea unui eveniment sportiv. Cei doi au încercat să-l corupă pe vicepreședintele Federației Moldovenești de Fotbal, cel care a sesizat Centrul Naţional Anticorupţie.
"În total în calitate de avans pentru meciul din Belgia era prevăzută suma 50.000 de dolari, care urma să fie împărțită între vicepreședintele Federației Moldovenești de Fotbal și jucători. Noi dispunem de probe materiale care ne demonstrază intenția lor de a truca acest meci", a declarat şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, Bogdan Zumbreanu. Întâlnirile și discuțiile dintre cetățenii străini și vicepreședintele FMF au fost monitorizate de către CNA.
"Vicepreședintele Federației a primit 4.750 de dolari de la acești doi cetățeni, iar portarul a primit 300 de dolari ca avans", a mai spus Zumbreanu.
Reprezentanții cluburilor de fotbal implicate în acest dosar, dar și conducerea Federației Moldovenești de Fotbal au refuzat să comenteze cazul.PUBLIKA.MD amintește că mai multe persoane au fost escortate de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, în urma unor ample acţiuni de urmărire penală desfăşurate zilele acestea. Acestea sunt vizate în dosare de spălare de bani, dare de mită şi manipularea unui eveniment sportiv.


