Corupție la FIFA: Șase oficiali au fost reținuți
Șase oficiali ai Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), printre care și vicepreședintele Jeffrey Webb, au fost arestați miercuri la Zurich pentru corupție, la cererea Statelor Unite, a anunțat Tribunalul federal elvețian.

În timp ce liderii forului mondial se pregăteau pentru întâlnirea anuală, mai mult de 12 oameni ai legii au pătruns în Baur au Lac, un hotel de lux din Zurich, şi au cerut cheile de la recepţie pentru a da startul procedurii.
Cele şase persoane reţinute sunt anchetate pentru spălare de bani, înşelăciune şi fraudă, fapte de corupţie comise în ultimii 20 de ani, în legătură cu atribuirea organizării unor ediţii ale Cupei Mondiale de fotbal şi cedarea drepturilor TV şi de publicitate.
„Poliţia cantonală a arestat şase funcţionari din fotbal (…) la cererea autorităţilor americane. Sunt reprezentanţi ai media sportive şi ai societăţilor de marketing sportiv implicaţi în scheme de plăţi către înalţi funcţionari ai organizaţiilor fotbalistice (delegaţi FIFA şi alte persoane aparţinând organizaţiilor afiliate forului mondial) în schimbul drepturilor mediatice şi de marketing pentru competiţii organizate în Statele Unite şi America de Sud”, a indicat ministerul elveţian de Justiţie într-un comunicat, precizând că a acţionat la cererea parchetului din districtul est al metropolei americane New York.
Autoritățile americane îi suspectează pe cei arestați că ar fi primit mită de ”milioane de dolari”, într-o perioadă care datează de la începutul anilor 1990 și până azi. Potrivit surselor, suma totală aflată în discuție ar fi mai mare de 100 de milioane de dolari.


