Care e starea lui Schumacher in acest moment
Felipe Massa l-a vizitat pe Schumacher la spitalul din Grenoble intre sesiunile de antrenamente de la Jerez si Bahrain pentru noul sezon din Formula 1.

"Sunt optimist", spune brazilianul dupa ce si-a vizitat prietenul.
Schumacher e in continuare in coma, iar medicii i-au redus sedativele in incercarea de a-l trezi. Pana acum nu e niciun rezultat vizibil, dar Massa ramane increzator.
"L-am vazut, am vorbit cu el, i-am zis tot ce am facut la Jerez, despre masina mea, noua echipa si tot ce se intampla, i-am zis sa se trezeasca de mai multe ori. Sunt optimist. Trebuie sa credem! E un om puternic, un om minunat si sper din suflet ca se va trezi si se va bucura de viata din nou.
Nu stiu ce sa zic, nu inteleg prea bine ce zic medicii. L-am vazut pe Michael si am fost foarte fericit pentru ca am avut ocazia de a fi alaturi de el dupa mult timp, sa vorbesc cu el si sa ii transmit poate energia necesara ca sa il ajute", a povestit Massa.
Pilotul brazilian de la Williams anunta ca Schumacher si-a miscat gura in timpul vizitei sale si ca arata bine.
"Dormea cand l-am vazut, sunt foarte increzator ca va reveni la normal. Arata normal si a avut si cateva reactii, si-a miscat gura si altele. Asa ca sunt increzator dupa ce l-am vazut. Dar nu am experienta, nu pot sa spun nimic despre asta. Nu sunt doctor. Dar cand l-am vazut mi s-a parut ca arata bine", a mai spus Massa.


