Campioana României poate fi decisă la Tribunal
Liga I de fotbal din România poate sări azi în aer. Memoriul depus de CFR Cluj la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la incidentele de la meciul cu "U" Cluj va fi judecat în regim de urgenţă, urmând ca azi, în jurul orei 13:00, să se dea o decizie, scrie presa română.

TAS poate suspenda deciziile Comisiei de Disciplină şi a Comisiei de Recurs, caz în care derby-ul clujean din această seară nu ar mai avea loc. Cum duminică e ultima dată pentru programarea partidelor, se va produce un adevărat haos, urmând ca Liga să aibă de judecat un nou caz. "Dosarul e foarte amplu, are peste 200 de pagini. TAS e organul suprem şi, teoretic, ar putea să anuleze meciul. Atunci însă va fi o mare problemă, deoarece nu vom mai avea când să îl programăm. Eu cred că TAS nu va lua nicio decizie contra noastră, deoarece CFR nu avea dreptul să facă apel, nefiind sancţionată", a spus Cătălin Ciubotă, avocatul LPF.
Finanţatorul CFR-ului şi-a anunţat ieri apropiaţii că nu va renunţa la ideea de a da în judecată comisiile Ligii. Primul motiv: Paszkany consideră că deciziile au fost luate în mod abuziv, fără să se ţină cont de regulamente. Al doilea motiv este legat de raportul trimis de LPF la TAS. În acesta, LPF susţine că Ricardo Cadu l-a provocat pe Bornescu să îl agreseze şi că fundaşul CFR-ului a fost lovit abia după finalul partidei.
Nu ştiu ce decizie va lua TAS, de acest lucru se ocupă şefii. Eu am pregătit echipa pentru a juca meciul
Cadu şi Bornescu, din nou faţă în faţă
Bornescu şi Cadu, oamenii de la care a pornit scandalul în derby-ul întrerupt în minutul 27, vor fi din nou titulari azi. Cei doi au fost avertizaţi să nu mai repete scena de data trecută, iar ei au promis că vor da mâna înainte de meci. "Nu am nimic cu Bornescu. Cine ştie, poate cândva vom fi coechipieri. Mă pot întâlni oricând cu el să vorbim normal", a spus căpitanul CFR-ului, completat de Bornescu: "N-am nimic cu Cadu, o să dau mâna cu el".


