Anatol Cîrîcu a fost susținut de Fundaţia Edelweiss
Anatol Cîrîcu, halterofilul care a câştigat pentru Moldova cea de-a doua medalie la Jocurile Olimpice de la Londra, a fost susţinut în perioada de pregătire şi de Fundaţia Edelweiss.

"Anatol poate da lovitura la Olimpiadă", susținea antrenorul lui, Ion Bratan, înainte de plecarea la Londra. Cu aceeași încredere, Fundaţia Edelweiss a hotărât să investească în tânărul sportiv, oferindu-i ceva timp în urmă un premiu de 30 mii lei, pentru a avea posibilitatea de a se a antrena în condiţii mai bune pentru marea competiție.
De menţionat, că Edelweiss a susţinut în nenumărate rânduri participanţii moldoveni la marile competiţii internaţionale şi consideră că foarte important ca sportivii să fie ajutaţi înainte de a merge la competiţii, atunci când se pune baza marilor succese. Aceste donaţii se înscriu într-o campanie mai largă, de susținere a tinerilor și a performanței în Republica Moldova, iniţiată de patronul fundaţiei, Vlad Plahotniuc, se arată într-un comunicat al fundației.
Fundația EDELWEISS este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit şi apolitică, înfiinţată de către Vlad Plahotniuc în scopul de a crea oportunităţi echitabile pentru oamenii talentați şi dezavantajaţi din Republica Moldova, se mai spune în comunicat.


