Adunare generală a acţionarilor, convocată la Victoriabank
Un grup de acţionari, care deţin împreună cel puţin 25 la sută din acţiunile cu drept de vot la Victoriabank, au convocat pentru duminică, 16 noiembrie, o nouă Adunare generală a acţionarilor, aceasta fiind a patra la număr din acest an, informează Mold-Street.

În cadrul adunării urmează să fie decisă încetarea înainte de termen a împuternicirilor membrilor şi alegerea unei noi componenţe a Consiliului de Administraţie al Victoriabank.
În septembrie, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Victor Ţurcan, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că Victoriabank este ţinta unui nou atac raider şi că preşedintele băncii, Natalia Politov-Cangaş, se ţine cu dinţii de funcţia sa. Ţurcan a dat de înţeles atunci că aceasta este susţinută de oligarhul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat, care îi asigură protecţie în justiţie.
Asta după ce în ultimele luni au avut loc mai multe evenimente şi decizii dubioase în favoarea actualei conduceri a băncii. Astfel, la 20 august, Consiliul de Administraţie al băncii a decis crearea unei comisii de anchetă internă, care să verifice cheltuielile nejustificate ale instituţiei, acordarea creditelor în lipsa deciziilor comitetelor, folosirea resurselor de către Politov-Cangaş în interes personal etc.
Totodată, Consiliul a decis suspendarea din funcţie pe perioada anchetei a Nataliei Politov-Cangaş, care a contestat însă în aceeaşi zi decizia. Cu o viteză fulgerătoare, judecătoria Buiucani a suspendat decizia Consiliului de Administraţie şi a repus-o în funcţie pe Politov-Cangaş.
Conflictul a luat o nouă turnură pe 12 septembrie, când magistratul Silvia Gârbu de la judecătoria Buiucani a suspendat întreg Consiliul de Administraţie al băncii, precum şi deciziile Adunării Generale a Acţionarilor din 6 februarie 2014, a deciziei Consiliului de Administraţie privind ancheta de serviciu şi suspendarea contractului de management cu preşedintele băncii.
Culmea e că decizia judecătoriei Buiucani a fost luată în urma unei sesizări depuse de unul dintre acţionarii minoritari ai băncii, Octavian Brumă, care deţine doar 8 acţiuni la Victoriabank. Şi mai dubios este faptul că sesizarea a fost depusă pe 11 septembrie, iar decizia a fost pronunţată din nou în regim de urgenţă, chiar a doua zi.
Mai departe, a avut loc o situaţie fără precedent în sistemul bancar al Republicii Moldova. Pe 24 septembrie, a doua zi după ce le-au expirat contractele de management, în loc să-şi ia bagajele şi să plece din fruntea instituţiei financiare, membrii Comitetului de directori de la Victoriabank - Natalia Politov-Cangaş, Corneliu Ghimpu şi Ludmila Vangheli şi-au ocupat birourile şi au restricţionat accesul proprietarilor în bancă, acţionarii pomenindu-se în situaţia în care nu-şi pot administra banca, în care le este şi îngrădit accesul.
Toate acestea s-au întâmplat după ce o judecătoare de la instanţa sectorului Buiucani al capitalei a suspendat activitatea Consiliului de Administraţie, care îi reprezintă pe proprietarii băncii, iar recent o altă magistrată de la aceeaşi judecătorie a prelungit contractele managerilor pentru un termen nedeterminat.
Toate aceste decizii judecătoreşti, emise pe bandă rulantă, au fost calificate de acţionari drept abuzive şi adoptate la comanda unor persoane influente, în timp ce experţii economici susţin că hotărârile judecătoreşti demonstrează o dată în plus că în Republica Moldova se face justiţie la comandă.


