Adlan Şişhanov: „CCCEC a ridicat documente de la FC Zimbru”
Co-proprietarul clubului de fotbal FC Zimbru Chişinău, Adlan Şişhanov, care se află la Moscova, a confirmat pentru JurnalTV, că ofiţerii CCCEC au descins în această dimineaţă la sediul clubului şi au ridicat mai multe computere şi documente.

Şişhanov a mai spus că Directorul General al FC Zimbru, Igor Oprea, se află în aceste momente cu ofiţerii CCCEC pentru audieri. Acesta a mai spus că nu înţelege de ce CCCEC face controale la locuinţele unor jucători.
Potrivit șefului Direcției urmărire penală a CCCEC, Bogdan Zumbreanu, descinderile sunt legate de două dosare pornite pentru pariuri ilegale și pentru jocuri trucate.
Zumbreanu a precizat că este vorba despre mai multe cluburi de fotbal, printre care FC Zimbru, FC Dacia, FC Sfântul Gheorghe Suruceni, FC Costuleni.


