4 olimpici moldoveni vor concura duminică la JO de la Londra
Olimpicii moldoveni intră din nou în competiție la Jocurile Olimpice de la Londra, duminică, la probele de natație și box.

Marina Zgurscaia, de la ora 11:00 (Ora Moldovei), va participa în calificările probei de tir cu pistolul. Dacă va reuși să se impună între primele participante se va califica în marea FINALĂ olimpică.
De la ora 12:30 (Ora Moldovei), Tatiana Chișca va intra în bazin pentru calificările probei de 100 m bras. Moldoveanva va intra în Seria a II-a de pe culoarul Nr 8.
Al treilea reprezentant al Moldovei care va participa duminică este pugilistul Vasile Belous. Sportivul din Ocnița va intra în luptă din Runda I, unde-l va întâlni pe reprezentantul Tanzaniei Selemani Kidunda, de la ora 17:00 (Ora Moldovei).
Ultima apariție de astăzi pentru Moldova o va face Cristina Iovu, care va intra în FINALA probei de haltere, 53 kg. Sportiva din Chișinău va evolua în Grupa B.
Primul moldovean care a participat la Jocurile Olimpice de la Londra a fost Dan Olaru, tir cu arcul. Cel mai tânăr olimpic moldovean participant la Londra (15 ani), a ocupat locul 47 în preliminariile probei de Tir cu Arcul, reuşind să adune un punctaj de 654 (324 în prima manşă şi 330 în cea de-a doua) şi va întâlni în runda a doua reprezentantul Statelor Unite Jake Kaminski, care s-a clasat pe locul 18 în calificări. Duelul Olaru - Kaminski va avea loc luni de la ora 11:00 (Ora Chişinăului).
Înotătorul Dănilă Artiomov a intrat al doilea în competiție. Tiraspoleanul, participant în proba de 100 de metri bras, a ratat calificarea în penultimul act al acestei probe și se va întoarce la Chișinău. Dănilă a încheiat pe ultimul loc seria preliminară, a doua, din care a făcut parte, avînd un timp de 1:03.57. Cel mai bun timp pentru calificarea în finală a fost obţinut de luxemburghezul Laurent Carnol (1:01.46).
Al treilea reprezentant al Moldovei care și-a încercat norocul la Londra a fost ciclistul Oleg Berdos. Sportivul nostru a concurat la proba de ciclism stradal. Oleg (25 de ani) a evoluat sub numărul 128, dar nu a putut termina cursa de 200 km, abandonând la km 168, când se afla pe locul 119, fiind nevoit să părăsească Jocurile Olimpice.


