Strășeni: O femeie de 63 de ani, strivită de o maşină de taxi
Accident fatal în oraşul Străşeni.

O femeie de 63 de ani a fost strivită, în această dimineaţă, de o maşină de taxi, scrie publika.md.
Potrivit poliţiei, şoferul a adormit la volan, a ieşit pe contrasens şi a lovit bătrâna, care traversa regulamentar strada. În consecinţă, ea a decedat la faţa locului până la venirea medicilor de pe ambulanţă.
Forţele de ordine au fost informate despre cele întâmplate de şoferul, în vârstă de 24 de ani. Acum, el riscă dosar penal.
O altă nenorocire rutieră a avut loc, aseară, în satul Ţânţăreni din raionul Anenii Noi.
O femeie, de 66 de ani, a fost accidentată de un autoturism, în timp ce traversa carosabilul într-un loc interzis. Victima a ajuns cu mai multe răni la Spitalul Raional Anenii Noi.
Poliţia locală urmează să stabilească circumstanţele în care a avut loc accidentul rutier.