Spălare de bani în dosarul Vento: 5 persoane, plasate în arest
Cinci dintre cele șapte persoane, reținute în dosarul de spălare a banilor prin intermediul companiilor petroliere, au fost plasate în arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată luni, 5 martie, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Informația a fost oferită pentru CrimeMoldova de către specialistul principal în Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale, Eugeniu Roşca.
Potrivit procurorilor, unul dintre cei șapte suspecți, administrând mai multe firme petroliere, a transferat, prin intermediul celorlalți bănuiți, bani de la o firmă la alta. Scopul acestor transferuri era spălarea banilor.
Inculpații au încercat să intre în posesia unor stații PECO, care aparțineau Tirex Petrol. În acest sens, s-a operat cu transferuri de bunuri de la o companie la alta. Schema a început a funcționa din 2012, iar până în prezent, bănuiții au reînregistrat stațiile Tirex pe companii afiliate lor, sub marca Vento.
Potrivit unei ordonanțe din dosar, publicate de deschide.md, în care apar toate firmele implicate în schemă, trei companii, controlate de omul de afaceri Veaceslav Platon, sunt vizate în dosar. Este vorba de: IT Collect, Tapcor Plus și Great Plus.
De asemenea, au fost implicate firmele Cancun Prim, Saverin, Danatpet, Talima Plus și Guvast-Nord, gestionate de Andrian Borș.Anume Borș este persoana căutată de ofițerii anticorupție. Totodată, fratele acestuia, Igor Borș, se numără printre cele 7 persoane reținute.
La sediile companiilor implicate au fost desfășurate peste 30 de percheziții, fiind ridicate aproape 310 mii de lei, 57.700 de euro, 41 mii dolari, 50 mii lire sterline, un pistol şi o armă de vânătoare fără acte, documente contabile şi alte bunuri.
La acest subiect:
Cine sunt persoanele din dosarul Vento: Companiile din schemă
Dosarul Vento: Companii afiliate lui Platon, implicate în schemă