Rechizite multe, cumpărători puțini. La iarmaroacele școlare din Chișinău bate vântul
Iarmaroacele școlare s-au deschis pentru cumpărători. Tarabele cu marfa nu au fost luate, însă, cu asalt. În timp ce vânzătorii se plâng că nu prea sunt cumpărători, părinții spun că prețurile în acest an sunt mai mari comparativ cu anii precedenți, motiv pentru care nu se grăbesc să cumpere.

Rechizite, ghiozdane, îmbrăcăminte – toate pot fi găsite la iarmaroacele școlare. Numai că oamenii nu se grăbesc să le cumpere.
„Prețurile sunt exagerate. E foarte scump. Fetița merge în clasa 1, deja am cheltuit mai mult de 2.000 de lei, dar nu am cumpărat tot.
Pentru un set de rechizite școlare, destinat unui elev din clasa I, părinții vor trebui să scoată de la 400 de lei în sus. Dacă doresc să mai procure ghiozdan, îmbrăcăminte sau încălțăminte, vor mai trebui să scoată din buzunare încă 1.500 de lei sau 2.000. Astfel, pentru pregătirea unui elev de școală, părinții vor trebui să investească în jur la 3.000-4.000 de lei, scrie tv8.md.
Comercianții spun că vânzările merg slab. Cumpărătorii analizează atent prețurile.
„Deocamdată, oamenii vin doar să cerceteze marfa și să analizeze prețurile”.
„Merge foarte greu și foarte rău”.
„Sunt părinți care își permit lucruri scumpe, același caiet de notițe. Alți părinți au câte 3-4 copii, vin de la țară, sunt mai sărmani”.
Comparativ cu anul trecut, în acest an, formele școlare s-au scumpit. Vânzătorii au și o explicație. „Prețurile sunt mai mari, decât anul trecut. – De ce? – Fiindcă devamarea s-a scumpit. Așa bluziță la 330 de lei ajunge.
În patru sectoare ale Capitalei au fost deschise iarmaroace școlare. Târgurile vor activa până la începutul anului scolar.