Doi copii dispăruți au revenit acasă. Ce le-au spus oamenilor legii
Minorii de 7 și 10 ani din satul Frumuşica, raionul Floreşti, pe care bunica acestora i-a declarat dispăruți în seara de 7 ianuarie 2018, au revenit acasă.

În operațiunea de căutare a acestora au fost implicați 11 angajați ai Inspectoratului de Poliție Florești și 5 persoane voluntare. Au fost verificaţi şi chestionaţi prietenii minorilor, şi persoane din comunitate. De asemenea, au fost verifcate casele părăsite, construcţiile abandonate, unităţile comerciale din localitate şi persoanele la care minorii obișnuiau să plece în vizită.
Momentan, minorilor le este acordată asistență psiho-pedagogică, iar autoritatea tutelară urmează să ia decizii pe marginea acestui caz.
Potrivit polițiștilor, minorii au revenit acasă aproximativ la ora 9 dimineața, după ce noaptea au stat la o rudă din localitate. Din declarațiile monorilor, am aflat că lor le-a fost frică să stea acasă, pe motiv că în ea se afla doar concubinul bunicăi, care ar fi putut să le sustragă banii câștigați în urma colindatului, în timp ce bunica acestora se afla în ospeție la vecini.


