Cine va schimba Republica Moldova?

Totuși, anumite tentative de producție ideologică proprie există, unele chiar nelipsite de substanță intelectuală.  

Voronin, PCRM și proiectul euroasiatic 

PCRM rămîne partidul cu cea mai puternică mașină ideologică. Astfel, în 1994-2004, PCRM a pedalat activ ideea revenirii la socialism, edificarea unei societăți bazate pe principiile dreptății sociale. Ideea de bază, care de fapt, avea elementele unei idei naționale, se concentra în sloganul „Republică. Puterea Poporului. Socialism”. Venind la putere, PCRM foarte rapid se dezice de ideile socialiste, lansînd un nou slogan-proiect național –„Modernizarea Moldovei”. În acest sens, au fost desfășurate mai multe proiecte de anvergură: „Satul moldovenesc”, „Orașul vinului”, „Combaterea sărăciei”, „Unificarea țării”, “Gazificarea Republicii”, “Internet – în fiecare școală”, „Giurgiulești - poartă spre Marea Neagră”, etc. Chiar dacă multe din ele au avut finalitate incertă, totuși, proiectele menționate ofereau posibilitatea concentrării resurselor statului pe anumite direcții, planificarea strategică a politicilor publice. 

Dar energiile modernizatoare ale PCRM s-au consumat deja către anul 2004, cînd în jurul partidului încep să se formeze grupuri importante de oligarhi. Oligarhia apropiată PCRM (printre care păpușarul ocupa pozițiile cheie) nu dorea schimbări structurale ale bazei economice și a sistemului justiției, înțelegînd, că economia monopolistă ar putea servi drept sursă importantă de acumulări ale capitalului. 

Pentru a păstra elanul mobilizator, PCRM, începînd cu 2005, mimează “revoluția”, în urma căreia lansează un nou proiect național – “Moldova Europeană”, impus prin consens forțat tuturor forțelor politice parlamentare. Sensul proiectului consta în implementarea unor standarde europene în special în legislație,(Planul de Acțiuni RM-UE) dar și în armată, (vezi IPAP), în securizarea hotarelor (misiunea EUBAM), în economie (impozit 0 pe profitul reinvestit, liberalizare)etc. Proiectul european, chiar dacă era în regim soft, întîmpina rezistența oligarhilor, nemulțumirea unor segmente de electorat rusolingv și tradiționalist, din zonele rurale. Războiul diplomatic cu Rusia, urmat de scumpirea gazului și pierderea pieței de desfacere rusești au compromis modernizarea țării, dar și eurointegrarea. La alegerile din 2007, PCRM obține doar 34% în consiliile raionale, ceea ce era un adevărat dezastru. Voronin este nevoit să se reorienteze spre Rusia, declarînd o nouă idee – fortificarea măsurilor de încredere între cele 2 maluri, demilitarizarea completă a Moldovei! Apropierea de Rusia, și mai ales semnarea declarației de la Moscova privind menținerea forțelor pacificatoare ruse pînă la soluționarea definitivă a conflictului transnistrean, a oferit PCRM 48%, 60 de mandate, dar a nemulțumit o parte a elitei conservatoare occidentale, moment materializat în evenimentele din 7 aprilie 2009 și expulzarea PCRM din arcul guvernamental. 

Aflat în opoziție, Voronin vine cu noi idei și proiecte inedite: “Proiectul Moldovenesc”, „40 de orașe”. Deși “Proiectul Moldovenesc” conținea germenii unei idei naționale, acesta nu a fost structurat și gîndit pînă la capăt. Foarte rapid, PCRM lansează un nou proiect –„Integrarea euroasiatică”. Deși acest proiect nu poate fi perceput ca o idee națională, el totuși oferă șansa unică pentru PCRM de a-și lărgi vizibil bazinul electoral pînă la 50%, de a reintra în grațiile Rusiei, de a pedala un mesaj electoral foarte clar și emotiv. Or, amintim, că după 2009, PCRM intrase într-un declin electoral constant (48% în aprilie 2009, 44% în iunie 2009, 39 % în noiembrie 2010, 37% în 2011 la alegerile locale), bazinul său electoral reducîndu-se treptat. Proiectul menționat oferă din start PCRM votul rusolingvilor, a unei mari părți a producătorilor, orientați cu exporturile spre CSI și a populației rurale. Deja în aprilie-mai 2013, IPP în premieră după 2001, oferea PCRM un rating electoral de 53%. Poziția PCRM este cu atît mai bună, cu cît în Uniunea Vamală asistăm la o creștere economică continuă, transferturile valutare din Rusia au depășit în 2011 cifra de 1 mlrd 076 milioane $, adică, de cîteva ori mai mult decît din UE, ceea ce indică o prezență masivă a forței de muncă moldovenești în Rusia. Chiar și dinamica exporturilor moldovenești a crescut spre CSI. Marea problemă a PCRM constă în slăbirea echipei, deficitul de economiști și tehnocrați de valoare. Fără injecții de capital uman proaspăt, efortul PCRM s-ar putea compromite din start. În plus, nu este clară încă poziția Rusiei față de PCRM. Cum nu este clară nici finalitatea ideii de „revoluție de catifea”, care în cazul unor excese, ar putea crea probleme partidului. Totodată, Voronin, cu o încredere enormă în rîndurile populației, nu se bucură de încredere dn partea elitelor politice de stînga (Lupu, Diacov, Braghiș, Formuzal, Tarlev) și deloc de cele de dreapta. Or, aceasta creează probleme în coagularea unei noi echipe și intrarea pe segmentul electoratului centrist. În plus, societatea civilă (cca 8200 ONG), zeci de „experți” ce stau pe granturi europene, mass-media, Academia de Științe, vor lovi dur în proiectul euroasiatic, isterizînd opinia publică.

Va reuși Voronin să reziste de unul singur, contra unei adevărate armate de critici? 

Filat, PLDM și proiectul “Integrarea europeană”

Desigur, PLDM inițial, în 2007, a ieșit cu ideea unui protoproiect politic civic, concentrat în sloganele “START Implicare, STOP Nepăsare!” și “Verde pentru Moldova!”. Mesajul deși prindea bine la tineri și clasa de mijloc, era în sine unul lipsit de substanță intelectuală. Unicul element care dădea conținut era sloganul final-Hotărît. “Moldova fără Voronin și fără comuniști” – nici nu poate fi numit proiect politic. Mai degrabă un slogan, pentru a mobiliza electoratul anticomunist. Mult mai emotiv și plin de sens era proiectul “Moldova fără sărăcie”. Dar din păcate, acest mesaj electoral nu era elaborat și structurat, pentru a fi numit Proiect. În consecință, materializarea proiectului așa și nu s-a produs coerent și perceptibil. 

Astăzi, PLDM și Filat lansează un nou mesaj, cu ambiții de proiect politic veritabil –Integrarea Europeană. Toate eforturile în acest sens sunt orientate concret spre summitul de la Vilnius și parafarea acordurilor de asociere politică și zonă de liber schimb economic. Acest proiect are o susținere de cca 50% din electorat, avînd și un suport financiar și diplomatic solid din partea UE (apr.2 mlrd $). Cel puțin, însuși Filat își motiva renunțarea la alegerile anticipate și la funcția de premier, prin “sacrificiul în numele integrării europene”. Mesajul este fortificat prin figura lui Iurie Leancă și a ministrului de externe Natalia Gherman, ambii membri PLDM. De fapt, trebuie să recunoaștem, că PLDM a propulsat cel mai aprig reformele cerute de europeni și FMI, uneori, în detrimentul proprii imagini. Amintesc aici și insistența cu legea antidiscriminare, în situația în care PL și PD au început să bată în retragere. La fel, și cu DCFTA, (tratatul privind comerțul liber și aprofundat) criticat dur de Mihai Ghimpu (PL), dar și de V.Lazăr (PDM). Nu mai zic de politicile fiscale și monetare impuse de FMI, dar și de europeni, criticate de Marian Lupu și Mihai Ghimpu. Tot PLDM a promovat reforma în justiție (desființarea judecătoriilor economice, tentativa de a scoate PG de sub controlul politic), lupta cu offshore-urile și cu piețele agricole monopoliste, etc. Cele mai dureroase reforme se produc tocmai pe segmentele controlate de PLDM (optimizarea școlilor, restructurarea spitalelor, reorganizarea MAI). Altceva este impactul reformelor și consecințele electorale, care ar putea fi neunivoce. Oricum, proiectul european este îmbrățișat de 50% alegători, și ar permite PLDM să-și lărgească bazinul electoral. În consecință, în 2014, lupta grea se va da dintre 2 lideri –Filat și Voronin și între 2 proiecte –European și cel Euroasiatic. Volens-nolens, Filat, care menține al doilea rating personal în stat (IPP, apr.2013 - 9%) este condamnat să fie în topul luptei și în topul ierarhiei politice, indiferent de speculații. Fiind liderul celui mai mare partid politic din țară (31 deputați, 9 miniștri, 16 președinți de raioane, 350 primării) acesta indiferent de eforturile PD, va fi în ierarhia decizională a țării. Echipa PLDM, deși slăbită în 2010-2011, a fost rapid refăcută prin Leancă, Gherman, Recean, Sandu, Arapu, Prisăcaru. Or, cei plecați, s-au dus în neant, avînd un rating mai mic de 1%, adică, în zona marjei de eroare (Godea, Tănase, Nagacevschii), discreditîndu-se prin aservirea față de păpușar. Potențialul PLDM este fortificat de resursele financiare considerabile, suportul Partidului Popular European. Apropo, chiar cîteva săptămîni în urmă, PLDM și Filat au găzduit summitul PPE la Chișinău, ceea ce este un mesaj clar de susținere directă din partea europenilor. Totodată, cele spuse mai sus nu înseamnă, că alți lideri și proiecte politice vor fi umbrite cu desăvîrșire.

Și totuși, vom remarca, că păpușarul va încerca să compromită demersul european al verzilor. Sunt și alții deranjați de itinerarul european. Respectiv, consecințele, ar putea și deja sunt, multiple. 

Mocanu, Antimafia și proiectul “a doua Republică”. 

Pînă nu demult, Antimafia nu avea un proiect politic propriu, reducîndu-se la declarații dure și mesaje penetrante, axate pe lupta cu mafia. Dar lucrurile au evoluat. La 27 august 2013, Mişcarea Populară "Antimafie" a organizat un Congres în cadrul căruia a fost adoptat un nou program al formaţiunii intitulat "Cea de-a doua republică". De fapt, acest proiect include în sine și elemente de idee națională. 

Esența proiectului constă în resetarea Republicii Moldova, reedificarea fundamentală a statului (capturat de mafie), economiei (controlată de oligarhi), justiției (aflată la cheremul păpușarului și a structurilor criminale). "Vom declara cea de-a doua republică, un nou început, pentru că noi credem că Republica Moldova mai are o şansă. Timp de 22 de ani, toate instituţiile statului se ocupă de un singur lucru - deturnarea fondurilor statului în interese de clan şi de grup", a spus Mocanu, arătîndu-se sigur că Mişcarea "Antimafie" va avea un sprijin masiv în popor pentru a da jos mafia de la guvernare. Mocanu, pornind de la principiile doctrinare a liberalismului clasic, propune crearea unui stat minimal, reducînd drastic birocrația de stat. Guvernul va fi format doar din opt ministere şi patru autorităţi subordonate premierului.

Justiția va fi refomată din rădăcini. "Toţi judecătorii vor fi eliberaţi din funcţie. O parte dintre ei vor merge la strîns căpşuni în Spania, iar o altă parte vor ajunge la puşcărie. Acelaşi lucru se va întîmpla şi cu patronii lor, care au dat ordine politice. Procurorii vor împărtăşi aceeaşi soartă. Judecătorii şi procurorii vor avea salarii ridicate ca să poată să nu mai fie corupţi".

De fapt, aceasta presupune o revoluție mintală, dar și structurală. Intuiesc, că “revoluția” presupune un nou contract social, adică o nouă Constituție, și o nouă Republică. Doar în așa mod se poate obține un salt calitativ atît în direcția modernizării, cît și integrării europene, spre care tinde Antimafia. 

Desigur, la moment, Antimafia este cel mai viguros partid din opoziția extraparlamentară. Prin anunțarea acestui proiect, Mocanu s-a ridicat vizibil în ierarhia politică, anunțînd o viziune politică foarte clară (chiar dacă aspectele economice par a fi încă vagi). Astfel, el a ieșit din ipostaza strictă de lider antisistem, oferind și soluții, modele de organizare politică, viziune. Deși este vizibilă simpatia pentru Antimafie a unei părți a populatiei, a importanți formatori de opinie, acum această forță are nevoie de a atrage noi oameni de calibru, cu reputație impecabilă. Aceasta  i-ar permite lui Sergiu Mocanu, plafonat la moment de anumite circumstanțe de ordin obiectiv, sa pedaleze pe idea de echipa, iar ca urmare si pe cea de Forță a treia, exprimată exhaustiv in sloganul acestei formatiuni politice: “Comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apa și un pământ”.  În plus, e nevoie și de acțiuni sociale de anvergură, pentru a atrage atenția electoratului, dar și a factorilor administrativi și economici.

Iurie Roșca, PPCD și proiectul “Suveranitatea națională”

Desigur, Iurie Roșca și-a pierdut masiv din rating și încredere. Și totuși, Roșca produce idei și proiecte, unele cu elemente de idee națională. Proiectul său central din ultimii 2 ani, deși nestructurat încă pînă la capăt, țintește spre conservarea independenței reale și a suveranității economice a Moldovei, păstrarea națiunii, reîntoarcerea la creștinism, protejarea familiei tradiționale de atacul propagandei gay, opunerea globalismului și consumerismului nihilist, distrugător de tradiții, națiuni, valori, state. De fapt, ideile lui Roșca sunt foarte profunde, acesta fiind unicul politician din țară care-și formulează enunțurile în categorii politico-filosofice bazate pe gîndirea conservatoare tradițională, cu elemente de misticism și socialism creștin. În acest sens, Roșca prin mesajele sale relevă și o doză de euroscepticism, alimentat și de trădarea de către PPE dar și de elitele europene, a principiilor creștine. Din prelegerile lui Roșca, putem deduce gîndul, că Europa contemporană nu mai are nimic comun cu valorile creștine, cu principiile ascetismului protestant, tot mai mult jertfit pe altarul societății de consum. Statul național este constant erodat de multiculturalism, creștinismul – de islam și valori hedoniste, familia tradiționala – de propaganda gay și justiția juvenilă, comunitatea – de atomizarea indivizilor libertini, statul de drept – de decizii ilegale luate de marii afaceriști ai finanțelor (vezi hărțuirea lui Julian Assange (Wikileaks), Dominique Strauss-Kahn, șeful FMI, Edward Snowden,  Bradley Manning, care a oferit informații Wikileaks –n.a.). Criza economică și slăbirea stîngii europene a propulsat degenerări periculoase, observate în fortificarea autoritarismului și a neocolonialismului, care se credea dispărut. 

Mai mulți politologi au semnalat faptul, că neocolonialismul occidental răbufnește în intervenții militare directe în Iugoslavia, Afganistan, Irak, Etiopia, Libia, Mali, Siria. Au fost divizate Cehoslovacia, Iugoslavia, Sudanul (Nord și Sud, bogat în petrol) și Irakul (Kurdistanul, practic este independent). În 1989-91, România era la un pas de război civil și scindare. Totodată, au fost reunificate RFG și RDG, creînd un pol de putere imperială în UE, moment vizibil în tentativa Germaniei de a reduce suveranitatea financiară și politică a statelor din Sudul Europei. Roșca, desigur că are dreptate, cînd afirmă că marile corporații occidentale impun propriile reguli de joc Moldovei, cer privatizarea întreprinderilor strategice în beneficiul propriu, legalizarea dreptului de a procurare a pămîntului pentru rezidenții străini, lucru care se va produce după summitul de la Vilnius. Mulți politologi și economiști occidentali merg mai departe, afirmînd că pentru a-și menține tempourile, economia capitalistă postmodernă are nevoie de războaie și intervenții militare permanente, finalitatea cărora este acapararea resurselor celor invadați. Doar astfel mai pot fi, ce-i drept tot mai dificil, satisfăcute necesitățile ascendente ale societății de consum, “democrația liberală”, “civilizația avansată”. Doar pe această expropriere permanentă a resurselor și pe schimbul inegal de valori (dominația financiară) se menține prosperitatea “miliardului de aur”.

Aceste argumente desigur sunt pertinente. Doar că RM este prea mică și lipsită de resurse pentru o adevărată autarhie economică și politică. Dependențele externe sunt prea mari. Opoziția față de globalizare și impunerea propriului model economic și politic o pot realiza doar statele mari, gen China, Rusia, Brazilia, India. Ele își pot apăra statul, națiunea, cultura, valorile. Statele mici, în special cînd sunt conduse de „compradori”, inevitabil își comercializează suveranitatea, importă valori și modele culturale (cel mai des sunt impuse să accepte aceste valori) în numele “accederii la civilizație și ieșirii din barbarism”(sună frumos, nu-i așa?).

Este imprevizibil viitorul politic al lui Roșca. Dar viziunile sale cu timpul ar putea găsi noi aderenți. La moment, PPCD poate fi revigorat doar într-o coaliție politică largă, unde se va putea remodela și reinventa. 

Pavlicenco, PNL, și “Marea Unire”

Cât nu ar prea de straniu, dar anume PNL, și nu PL, este reprezentantul veritabil al proiectului “unionist”. Anume PNL a spus foarte clar despre obiectivul “unirii”, a obținut prin luptă legalizarea programelor politice unioniste, a promovat și a participat activ la marșurile unioniste, a constituit Consiliul Unirii. Proiectul și mesajul PNL este unul penetrant și cît se poate de clar: „RM este Republica Molotov. Doar reunirea cu România ne va scăpa de sărăcie, dictatură, dezmăț”. 

Mesajul așadar, este simplu și clar, chiar dacă la capitolul realizare există mari probleme. Totuși, țin să remarc, că PNL are probleme de lidership, echipă, resurse administrative și financiare. Proiectul PNL este unul dubios în esență, fiindcă nu propune programe de modernizare a țării, eforturi de atingere a unor standarde pe cont propriu, lăsînd acest lucru pe seama unor „parteneri din exterior”. Or, atît proiectul european, cît și cel euroasiatic, presupun niște standarde, sisteme economice și legale. Totodată, asupa liderului acestui partid planează suspiciunea unei afilieri de păpușar. Sperăm că acestea au slăbit și PNL se transformă în forță autonomă. Presupun, că asocierea de Liberalii reformatori, mai puțin la PL, i-ar fi benefică acestui partid. Or, de unul singur, șansele PNL rămîn incerte, din cauza plafonării puternice a ratingului doamnei Pavlicenco și a resurselor modeste.