Vroia să plece in Rusia cu acte false
Un locuitor al satului Nicoreni, raionul Drochia, a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră din cadrul Secţiei control de frontieră Briceni-Rosoşeni, dupa ce a prezentat două procuri, printre care una falsă.

Astfel, în timpul controlului de rigoare asupra documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au depistat că în procură numărul de inmatriculare al microbuzului, de model Mercedes Sprinter, nu coincidea cu cel din paşaportul ethnic.
Soferul, dorind să-şi continue drumul spre Rusia, a prezentat cea de-a doua procură, de asemenea, eliberată pe numele său.
De această dată, împuternicirea notarială s-a dovedit a fi falsificată. Mai mult, s-a aflat că numele notarului care a eliberat documentul dat, ar figura şi pe alte procuri falsificate, reţinute anterior de poliţiştii de frontieră. Fiind contactat notarul, acesta a concretizat pentru angajaţii Poliţiei de Frontieră că împuternicirile notariale depistate nu au fost înregistrate.
Pe faptul dat şoferul nu a putut da careva explicaţii, declarând că actul şi l-a perfectat prin intermediul chiar persoanei care i-a vândut mijlocul de transport.
În rezultatul investigațiilor efectuate, microbuzul a fost indisponibilizat, iar conducătorul acestuia urmează să răspundă conform legislaţiei naţionale pentru uz de fals.


