Vremuri grele pentru grupările criminale; Încă un interlop reținut
Poliția a declarat război grupărilor criminale. După ce săptămâna trecută, trei membri ai grupării criminale „Patron” au fost reținuți, oamenii legii s-au apucat și de capul celor din „Machena”.
Serghei Mihailov, cunoscut cu porecla „Samurai”, exponent al organizaţiei criminale „Machena” a fost reținut ieri de către oamenii legii. Arestarea s-a făcut în urma unui filaj îndelungat de către colaboratorii Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate.
Serghei Mihailov era responsabil de racolarea tinerilor în organizaţia criminală, de acumularea mijloacelor financiare în fondul organizaţiei, inclusiv prin estorcarea acestora de la agenţii economici, de furnizarea substanţelor narcotice pentru membrii organizaţiei aflaţi în penitenciare, de reprezentarea organizaţiei „Machena” în reglările de conturi cu alţi infractori.
În urma percheziţiei efectuate asupra lui şi la domiciliul lui Serghei Mihailov, a fost găsit un pistol Para Ordnance, calibrul 45 mm şi muniţie, păstrate ilegal, precum şi heroină în proporţii mari.
Drept urmare a acţiunilor efectuate, a fost pornită o cauză penală, iar bănuitul Mihailov Serghei a fost reţinut pentru 72 ore.
Vladimir Moscalciuc, conducătorul organizaţiei criminale „Machena”, a fost arestat şi condamnat în 2010 împreună cu mai mulţi acoliţi ai săi.




