Viteza face noi victime
Accident grav pe traseul Dondușeni – Drochia – Pelinia. Un automobil, în care se aflau patru persoane, a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un copac.
![]()
În urma impactului, șoferul automobilului, un tânăr de 19 ani, a decedat pe loc. Tragedia a avut loc ieri, în apropiere de localitatea Tîrnova, raionul Dondușeni.
![]()
Potrivit Serviciului Situațiilor Excepționale, unul dintre pasageri a reușit să iasă din automobil, iar alți doi, de 18 și 19 ani, au rămas blocați printre fiare, informează UNIMEDIA.
La fața locului s-a deplasat o echipă de descarcerare din cadrul Unității salvatori și pompieri Dondușeni. Salvatorii i-au scos pe cei doi rămași în viață, dar și corpul neînsuflețit al șoferului.
![]()
Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, al treilea refuzând spitalizarea.
Cel de-al doilea caz a avut loc pe traseul Ceadîr - Lunga – Comrat – Cantemir, în apropiere de orașul Cantemir. Un bărbat de 61 de ani a murit, după ce autoturismul în care se afla a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un obstacol.
![]()
Pasagerul de 20 ani a rămas în viață, însă a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat de urgență la spital.
Cele două cazuri sunt investigate de poliție.


