(Video) Circ la vama Buzău; Doi moldoveni, încătușați de mascați
Un moldovean a fost reținut de mascați la vama Buzău, România, pentru că a ignorat avertismentele polițiștilor care opreau traficul. EL și un alt coleg de-al său au făcut un adevărat circ în fața polițiștilor.
Incidentul s-a produs în dreptul vămii Buzău. Protagoniști au fost doi șoferi basarabeni care, încălziți de câteva pahare de alcool, au vrut să străpungă barajul polițiștilor locali, informează stiridebuzau.ro.
Pentru că nu au vrut să se retragă cu tirurile din zona barajului rutier, a fost solicitată intervenția mascaților, care fără nicio ezitare l-au scos forțat pe primul șofer din TIR.
De trei zile, municipiul Buzău este izolat de restul țării, cinci drumuri naționale din România fiind închise. Peste o sută de TIR-uri din toată Europa au fost oprite la marginea orașului.


