Vicedirectorul spitalului Ignatenco, lăsat de hoţi fără calculator
Vicedirectorul Spitalului pentru Copii „Valentin Ignatenco” din Capitală s-a pomenit cu o veste mai puţin bună. Cabinetul acestuia a devenit prada hoţilor.

Solicitat telefonic de către Point.md, ofiţerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău ne-a confirmat informaţia şi a oferit mai multe detalii.
„Furtul a fost comis în afara orelor de serviciu, în perioada 21 februarie curent, ora 17:30 până astăzi, ora 07:20. Vicedirectorul venind la serviciu a depistat lipsa calculatorului. La faţa locului se află grupa operativă a Inspectoratului de Poliţie Centru. Hoţii au pătruns în birou prin forţarea gratiilor de la geam”.
Potrivit sursei citate, pe perimetrul instituţiei nu sunt înregistrate camere de supraveghere, acestea fiind instalate doar în incinta instituţiei.
La moment cazul este documentat şi urmează a fi stabilite toate circumstanţele.
Potrivit ofiţerului de presă, paguba este de aproximativ de 2.000 de lei.


