Un troleibuz s-a ciocnit cu un autobuz
Accident în centrul capitalei. O femeie, în vârstă de 62 de ani, a ajuns la spital după ce troleibuzul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier.

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, impactul s-a produs după ce autobuzul, la volanul căruia se afla un bărbat de 41 de ani, nu ar fi cedat trecerea troleibuzului, care era condus de un șofer în vârstă de 57 de ani.
Ofițerul de Presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a declarat pentru Realitatea.md că în urma incidentului, femeia a fost transportată la Spitalul de Urgență din capitală și s-a ales cu diverse traumatisme.Nimeni din pasagerii care se aflau în autobuz nu au avut de suferit.
Oamenii legii investighează acest caz. Șoferul autobuzului riscă o amendă de 1.000 de lei și șase puncte de penalizare.


