Un tînăr a încercat să fure o jumătate de milion de lei
Procuratura sectorului Botanica a capitalei a deschis un dosar penal în privinţa unui tînăr de 23 ani, învinuit de tîlhărie în proporţii deosebit de mar

Învinuitul a atacat un paznic al unei case de schimb valutar, care avea asupra sa cel puţin jumătate de milion de lei. Acesta nu a reuşit să intre în posesia banilor, fiind reţinut de angajaţii serviciului de pază.
Potrivit procurorilor, bănuitul este învinuit că în seara zilei de 3 februarie curent, aflîndu-se în apropierea unui punct de schimb valutar de la etajul doi al unui centru comercial, l-a atacat cu o armă sportivă pe paznicul care însoţea casieriţa casei de schimb. Învinuitul i-a aplicat paznicului lovituri cu mînerul armei peste cap, după care a încercat să-i sustragă sacoşa. Paznicul a reuşit să opună rezistenţă şi, într-un final, să reţină atacatorul.
La acel moment, în sacoşă se aflau bani în sumă de 508 731,25 lei moldoveneşti.
Tînărul este cercetat în stare de arest. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă pedeapsa cu închisoare de la 8 la 15 ani.


