Un tânăr a încercat să cumpere un BMW de la un deținut, însă a rămas fără 3.000 de euro
Doi tineri din Capitală, în vârstă de 26 de ani și de 25 de ani, sunt cercetați penal de oamenii legii pentru escrocherie

Potrivit polițiștilor, un tânăr în vârstă de 26 de ani, locuitor al Capitalei, s-a adresat cu o cerere la Inspectoratul de Poliție Botanica, precum că ar fi fost înşelat de bani de către un necunoscut, sub pretextul vânzării unui automobil la preţul de 3.000 de euro. Potrivit lui, anunţul cu privire la vânzarea automobilului l-ar fi găsit pe Internet.
În cadrul investigaţiilor demarate, forţele de ordine au constatat că victima ar fi vorbit la telefon cu un deţinut dintr-un penitenciar din raionul Leova. Acesta i-ar fi promis vânzarea automobilului de model „BMW”. Ulterior tânărul s-ar fi întâlnit pe bulevardul Dacia cu doi complici ai suspectului şi le-ar fi oferit suma de 3.000 de euro, fără ca aceştia sa-şi onoreze obligațiunile.
Astfel, poliţiştii au descins acţiuni speciale de investigaţii şi au reţinut o tânără în vârstă de 26 de ani și al doilea complice, un individ în vârstă de 25 de ani. În cadrul audierilor s-a constatat că aceștia doi acționau în complicitate cu deținutul din penitenciar, cu care inițial a vorbit victima.
Tinerii au declarat că au fost telefonați de deținut, care le-a solicitat să meargă pe adresa indicată şi să ridice banii de la victimă.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie. Deținutul și celelalte două persoane riscă amendă sau închisoare de la 2 la 6 ani.


